vin
24
vineri, 24 martie 2023 | 20:00
sâm
25
sâmbătă, 25 martie 2023 | 18:00
sâm
25
sâmbătă, 25 martie 2023 | 21:30

Înger căzut la pat

Înger căzut la pat
De Ștefan Caraman
Regia: Cristian Bajora
1h45
Cu: Bianca Marinescu, Alex Vlad, Radu Catană, Eduard Păuna, Ionuț Iftimiciuc, Iulian Sfircea, Dorin Enache, Carla Mihai, Grațiela Popa, Claudia Moroșanu, Andreea Boșneag, Cristian Bajora

Premiul pentru cea mai bună piesă de teatru la FITIC 2021

O comedie dulce-amăruie despre oamenii care aleg să se întoarcă întotdeauna prea târziu.

Se întâmplă uneori să-ți dorești să revii la oameni, momente sau locuri. Doar că dorința aceasta apare de obicei când ceilalți s-au obișnuit deja fără tine. Pentru că foarte multe lucruri în viață se întâmplă prea târziu. Îți dai seama prea târziu că ai pierdut pe cineva pe care l-ai fi vrut înapoi în viața ta, îți vei cere iertare prea târziu și probabil te vei reîntoarce într-un loc drag atunci când spațiul, așa cum îl știai tu, nu mai există. Pentru că oamenii de fapt nu se schimbă, ci doar lucrurile din jur se transformă astfel încât să-ți dea senzația că viața este mereu într-o continuă mișcare. Dar și de asta îți vei da seama probabil prea târziu.

Cu o distribuție de 12 actori, spectacolul spune șase povești despre relații pe care oamenii le construiesc și apoi le abandonează. Acele relații de familie, de iubire sau de prietenie, spre care oamenii aleg să se întoarcă, dar o fac întotdeauna prea târziu. Iar la final rămân doar cu regretul lui ”ce-ar fi fost dacă…”

”Am scris această piesă într-un moment în care visam la o reîntoarcere. Am scris-o în timp ce visam. Și visam în timp ce o scriam. Scriam și visam că reîntoarcerile se întâmpla întotdeauna prea târziu. Era perfect, pentru că trăiam dezamăgirea unui astfel de fapt în vis. Mă gândeam în vis că atunci când mă voi trezi va fi totul ok, că visul cel urât se va risipi în aerul rece al dimineții de octombrie, că reîntoarcerea va avea loc la timp și firesc. Mă gândeam în vis că atunci când mă voi trezi și mă voi reîntoarce la laptop-ul meu, nu voi mai găsi nici piesa, nici întâmplările din ea, nici gustul amar din gură, nu voi găsi decât poate o foaie de word albă pe dispaly, pe keyboards rândul de taste adormite și pe PAD un mouse rece. Degeaba. Erau acolo toate: și piesa, și tastele febrile și mouse-ul fierbinte… și gustul acela insuportabil. Mă întorsesem prea tarziu…” (Ștefan Caraman)

Galerie Foto